joi, 6 noiembrie 2008

MCP Press Agency a anticipat victoria liderului american.

MCP Press Agency a anticipat victoria liderului american.

Felicitări noului preşedinte al SUA,
Barack Obama !

Rezultatul strălucit al democratului Barack Obama, concretizat prin ocuparea Biroului Oval, a scos în evidenţă şi de această dată puterea democraţiei care deja era previzibilă şi nu doar un simplu slogan politic.

Acest model de vitalitate al democraţiei a demonstrat clar că visul lui Luther King trebuia să se împlinească şi că nimic nu este întâmplător.

Astfel, primul american de culoare, Barack Obama, a declarat într-un imens miting că: « Niciodată nu am avut atât de multă speranţă că vom reuşi ».

Pentru reprezentanţii organizaţiei pe care o reprezint, "MASS COMMUNICATION POWER", motto-uI: "CU OAMENI MAI BUNI, SPERANŢA DEVINE REALITATE !" se poate confirma cu siguranţă şi
în România.

Vă recomand să citiţi în acest sens şi comunicatul difuzat de MCP Press Agency, încă din ziua de 15 ianuarie 2007, intitulat " ÎN MEMORIA LUI Dr. MARTIN LUTHER KING".

Un pasaj concludent din acest comunicat, precizează faptul că: "ideea de societate civilă, nu poate fi în afara drepturilor civile într-o democraţie, iar acestea au drept punct de reper central, personalitatea doctorului KING, cu viaţa şi activitatea sa".

Materialul este postat pe site-ul « Curaj.Net - Exprimă-te ! ».

Acelaşi articol este prezentat şi pe blogul meu, Blogger: User Profile: MIHAIL GEORGEVICI

Cu stimă,

Preşedintele "MASS COMMUNICATION POWER"
Ec. MIHAIL GEORGEVICI